Cum au dispărut Insula Belina și Brațul Pavel de pe harta PSD. Nicolicea: Pot să vă arăt și fotografia

Cum au dispărut Insula Belina și Brațul Pavel de pe harta PSD. Nicolicea: Pot să vă arăt și fotografia
Publicat: 17/10/2017, 09:43

În spatele ușilor închise ale Comisiei Juridice care dezbătea cererea DNA privind urmărirea penală a fostului ministru al Mediului, apărarea Rovanei Plumb, susținută chiar de președintele Comisiei, pesedistul Eugen Nicolicea, a mers pe varianta că Brațul Pavel și Insula Belina, care i-au atras problemele penale fostului ministru, nu mai există. Potrivit acestei teorii, cele două nu s-ar mai afla în albia minoră a Dunării, drept urmare nu mai fac obiectul legilor pe care Rovana Plumb le-ar fi încălcat.

„Deci albia minoră înseamnă între mal și mal, cu insula (Belina, n.r.) din interior. În momentul în care un curs de apă a dispărut – brațul Pavel – atunci malul s-a mutat pe partea ailaltă a insulei, firesc, deci nu mai există în albia minoră. (…) În decursul apelor, să știți și dumnneavostră, că datorită eroziunii se schimbă și cursurile de apă. Corect?”, a spus Nicolicea, după ședința Comisiei Juridice în care s-a votat împotriva cererii DNA de începere a urmării penale.

Potrivit lui Nicolicea, acolo „nu mai este apă curgătoare”, de vreme ce brațul Pavel s-a colmatat și s-au creat patru lacuri care nu mai au legătură cu Dunărea. Întrebat cum dovedește aceste lucruri, Nicolicea a spus că poate arăta și fotografia zonei.

Cupșa:Ni s-a prezentat un ortofotoplan unde s-a sugerat că nu ar mai exista acest braț Pavel

„S-a făcut o nouă construcție, o altă apărare din punct de vedere juridic, arătându-se că de fapt nu există acest braț Pavel, de asemenea, insula Belina nu există, nu este insulă și drept urmare Legea 213, Legea apelor române, textele din Constituție nu se aplică în legătură cu aceste bunuri imobile. Aceasta este în mod esențial schimbarea de paradigmă în ceea ce privește apărarea pe care o face avocatul doamnei Rovana Plumb, Rovana Plumb și colegii săi de partid”, a explicat și deputatul PNL, Ioan Cupșa, după audierea Rovanei Plumb de către Comisia juridică.

Întrebat dacă această apărare a Rovanei Plumb a beneficiat și de o expertiză făcută de un expert, Cupșa a precizat că „expertul” a fost președintele Comisiei juririce, deputatul PSD Eugen Nicolicea.

„Nicolicea e expertul. Ni s-a prezentat un ortofotoplan unde s-a sugerat că nu ar mai exista acest braț Pavel de vreme ce este întrerupt, apa nu mai curge, sunt de fapt 3-4 lacuri mici și, drept urmare, neexistând brațul Pavel, nu mai există nici insula Belina. Acesta a fost un argument pe care dânșii (deputații PSD-ALDE, n.r) l-au considerat hotărâtor”, a spus Cupșa.

Teoria vine în contextul în care procurorii susțin că Insula Belina și Brațul Pavel țineau de albia minoră a Dunării și nu puteau face obiectul unui transfer prin HG. Potrivit legii, mai exact codului civil, bunurile care sunt proprietatea exclusivă a statului potrivit unei legi organice nu pot fi transferate decât printr-o modificare a legii. În cazul de față, Insula Belina și Brațul Pavel erau în patrimoniul Apelor Române.

Membrii Comisiei juridice a Camerei Deputaților au decis, luni, cu 14 voturi „împotrivă” și nouă „pentru”, să respingă cererea DNA de încuviințare a începerii urmăririi penale împotriva fostului ministru Rovana Plumb.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Bancher condamnat la moarte pentru luare de mită. Câți bani a luat
Câți euro a primit Sorin Pușcașu pentru cele 19 săptămâni la Survivor All Stars. Îi...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Tanchiștii ucraineni se plâng că tancurile Abrams i-au transformat în ținta principală a atacurilor Rusiei....
Ultimele imagini cu micuța Raisa în viață. Ce au surprins camerele de supraveghere pe 27...
A fost descoperit elixirul ieftin al vieții „fără de moarte”. Ce trebuie să consumi pentru...
Planta-minune care se vinde cu 100 de lei gramul. Dumitru a pus bazele unei plantaţii...
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Raisa ar fi fost ucisă pentru o bucată de pâine. Verișorul copilei a avut un...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Șoferii ce NU poartă ochelari de vedere iau amendă! Cum EVIȚI sancțiunea?
Serviciile de securitate din întreaga Europă sunt în alertă în legătură cu o nouă armă...
ALERTĂ de furtuni geomagnetice și AURORE pentru 31 mai și 1 iunie
Schimbare în TOATE MAGAZINELE din România. Acest lucru va deveni INTERZIS prin lege
Vine vreme extremă în România. Meteorologii au dat alarma
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Rebecca, acces de furie în Casa Iubirii! Concurenta nu vreau să vorbească cu Gagea: „Mă...
Tânărul de 15 ani a recunoscut crima. A povestit în detaliu cum a ucis-o pe...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
Un circuit unic în creierul uman are legătură cu indicele de masă corporală
×